Maica Ecaterina Fermo http://maicaecaterina.ro site-ul oficial Mon, 11 Sep 2017 09:50:46 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=4.8.4 Despre „artă” și ARTĂ. Cuvântul ierarhului http://maicaecaterina.ro/despre-arta-si-arta-cuvantul-ierarhului/ http://maicaecaterina.ro/despre-arta-si-arta-cuvantul-ierarhului/#respond Sun, 10 Sep 2017 18:58:49 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=934 Voi deschide o nouă categorie pe acest blog, în care voi aborda tema artei. Încep prin cuvântul unui ierarh mărturisitor ce a trecut la Domnul anul trecut, Arhiepiscopul Iustinian Chira: Mai devreme sau mai târziu, în domeniul artei, oamenii vor părăsi fotoliul cald din faţa televizorului, a radioului şi vor intra în sălile de spectacol, dorind [&hellip

Articolul Despre „artă” și ARTĂ. Cuvântul ierarhului apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
Voi deschide o nouă categorie pe acest blog, în care voi aborda tema artei. Încep prin cuvântul unui ierarh mărturisitor ce a trecut la Domnul anul trecut, Arhiepiscopul Iustinian Chira:

Mai devreme sau mai târziu, în domeniul artei, oamenii vor părăsi fotoliul cald din faţa televizorului, a radioului şi vor intra în sălile de spectacol, dorind să vadă nu umbre, ci mişcare vie, cântec adevărat, lacrimi şi trăire întreagă. Cu falsurile repede se satură omul. Un colţ de natură, un crâmpei de cer, un amurg sau nişte zori vor înălţa, vor face să tresară veac de veac inima omenească. Zeităţile antice au adus inima spre o însetare tot mai mare de lumină care n-are umbră. Zeităţile moderne ce au dus pe om spre un colaps interior, au redresat privirea lumii spre Izvorul vieţii. Motiv ce mă face să cred că viitorul poeziei este triumfal.

Liturghia este reprezentarea plastică, intuitivă prin diferite persoane, obiecte, cuvinte şi acte liturgice a naşterii, vieţii, învăţăturii, poruncilor, minunilor, proorocirilor, patimilor, răstignirii pe Cruce, morţii, Învierii şi înălţării la Ceruri a Începătorului credinţei noastre, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut. În timpul Liturghiei, El Însuşi participă nevăzut, Însuşi lucrează, săvârşeşte totul prin preot şi diacon, care nu sunt decât instrumentele Sale.

Articolul Despre „artă” și ARTĂ. Cuvântul ierarhului apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/despre-arta-si-arta-cuvantul-ierarhului/feed/ 0
Scrisoare către neamul meu http://maicaecaterina.ro/scrisoare-catre-neamul-meu-sa-va-fereasca-dumnezeu-sa-ma-fac-si-eu-antisemit/ http://maicaecaterina.ro/scrisoare-catre-neamul-meu-sa-va-fereasca-dumnezeu-sa-ma-fac-si-eu-antisemit/#comments Fri, 23 Jun 2017 17:00:33 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=910 „Să vă ferească Dumnezeu să mă fac şi eu antisemit!” replica din piesa de teatru „Ianche, Tache și Cadâr” Din copilăria mea şi până în zilele acestea cuvântul antisemit a străbătut nestingherit cei 63 de ani de istorie la care eu am fost martoră, lovind în stânga şi dreapta, de cele mai multe ori pe [&hellip

Articolul Scrisoare către neamul meu apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
„Să vă ferească Dumnezeu să mă fac şi eu antisemit!”

replica din piesa de teatru „Ianche, Tache și Cadâr”

Din copilăria mea şi până în zilele acestea cuvântul antisemit a străbătut nestingherit cei 63 de ani de istorie la care eu am fost martoră, lovind în stânga şi dreapta, de cele mai multe ori pe nedrept şi fără milă, persoanele acuzate de antisemitism sfârşind întotdeauna în puşcăriile comuniste.
Nu am să vorbesc acum despre ceea ce ştie o Românie întreagă, mai ales despre perioada istorică de până în 1989. Cuvintele holocaust şi pogrom au fost capete de acuzare pentru elitele sioniste care conduceau din umbră… de fapt conduc şi acum şi folosesc şi acum aceste cuvinte groteşti pentru a distruge şi bruma de conştiinţă creştină, pe care o mai are neamul românesc. Şi ceea ce este mai grav, este că toate acestea s-au petrecut subtil şi ocult încă din 1881, când între 30 şi 31 decembrie a avut loc la Focşani primul congres sionist din România. Că sionismul conduce întreg globul, că planul ăsta e vechi de mii de ani, că de-a lungul istoriei sioniștii au instigat suflete slabe pentru a-şi atinge scopul: distrugerea creştinismului şi a susţinătorilor lui, au scris mulţi şi chiar au comentat în cărţi şi conferinţe. Au ajuns până la ridicolul de a acuza creştinismul de pact ascuns cu infamul dictator Hitler. În 1992 am văzut cu ochii mei această infamie la televiziunea israeliană, unde au prezentat un filmuleţ cu o întâlnire secretă între Hitler şi o suită de cardinali şi mari prelaţi catolici, primiţi cu mare fast de Führer, într-o grădină special amenajată, căci filmarea arăta în prim plan cum că gardul care înconjura grădina era din fier forjat, având la capete, alternând, când o cruce, când o zvastică. Comentariul celor de la televiziunea israelită era tendenţios, acuzativ la adresa creştinismului care, după opinia lor a făcut pact cu Hitler spre ajutor în distrugerea evreilor din lumea toată.
Ce vreau să spun cu acest exemplu este că inflamări de genul acesta şi elucubraţii şi invenţii mincinoase au fost de-a lungul istoriei şi de partea evreiască şi de partea creștină din păcate. Aşa s-a născut de exemplu, falsa teorie a „legionarismului antisemit”. Cine are curajul să privească în față Istoria şi să judece faptele petrecute cu mult discernământ, bun simţ şi mai ales adevăr, va descoperi mulţi infiltraţi şi răuvoitori, voci singulare sau organizaţii bine ticluite, care au acţionat exagerat, dând naştere de multe ori la stări conflictuale locale sau chiar mai rău la adevărate războaie între naţii şi popoare.
Este adevărat că pe fondul acestor acţiuni răzleţe, dar sistematic repetate de-a lungul istoriei, evreii din întreaga lume au căpătat un soi de obsesie, văzând crime odioase, antisemitism şi holocausturi acolo unde nu erau decât nişte bieţi creştini înflăcăraţi de dragoste în Hristos (care între noi fie vorba, ca OM pe pământ nu a fost nici chinez, nici american, nici român, ci EVREU!), sau unde erau evrei înţelepţiţi şi luminați, nu de organizaţii oculte Illuminati, ci de Însuşi Hristos şi Duhul Sfânt coborât la botezul creştin. Aşa a apărut pe lume cuvântul de ordine, parola din viaţa evreului de zi cu zi – antisemit – cu care a fost, este, şi va fi pecetluit orice creştin mai râvnitor. O istorioară chiar amuzantă în sensul ăsta, am auzit de la nașul meu din Israel, evreu botezat creștin-ortodox, care a fost acuzat într-o plăcintărie din Tel-Aviv, că este antisemit, pentru simplul fapt că a comandat o plăcintă cu brânză după ce mâncase o plăcintă cu carne. Ştim cu toţii că la evrei legea de bază în religie este interzicerea combinaţiei carne cu lapte, aşa numitul cuşer. Desigur Lică, fiind creştinat de mic copil şi era creştin adevărat, a ripostat chiar vehement. Drept urmare a fost dat afară din plăcintărie, cu strigăte puternice… antisemitule!
Acuzele lor sunt ridicole de multe ori şi mai ales nefondate şi exagerate. Citim astfel pe Wikipedia că până şi Sfântul Ioan Gură de Aur a fost învinuit că în Omiliile lui instiga la ură împotriva poporului evreu! Cum spunea cândva în Parlamentul francez deputatul evreu Alfred Naquet:

„Dacă antisemitismul ar însemna doar discuția pe temă și respingerea dogmei religiei iudaice, atunci chiar și evreii seculari – cum era el însuși – ar fi și ei antisemiți”.

În sfârşit ajungem şi la problema care mă frământă pe mine şi pe mii de creştini din România zilelor noastre: acuzarea unuia dintre cei mai adevăraţi creştini, reprezentant al Bisericii Române Ortodoxe, părintele nostru sfânt Justin de la Mănăstirea Petru-Vodă, de… antisemitism! Ar fi hilară situaţia dacă nu ar fi înfiorătoare, întrucât bietul nostru părinte a plecat la ceruri de 4 ani cu o aură de sfinţenie impusă de faptele şi de gândirea sa, de anii cumpliţi petrecuţi în temniţele comuniste, fiind acuzat de acelaşi cuvânt aducător de moarte: antisemit. Până şi preşedintele Johannis a cedat în fața evidenței istorice decretând ziua de 14 mai zi naţională de cinstire a martirilor închisorilor comuniste.

În expunerea de motive a legii se arată că

„marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temnițele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestați de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alți mulți români care, prin exemplul de neascultare și reală libertate exprimată în fața regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creștini”.

Cu ce duh de ceartă şi sămânţă de scandal şi zâzanie intervine Institutul Wiesel, chiar post-mortem, să-l acuze pe părintele Justin Pârvu de antisemitism, șovinism, legionarism și alte – isme?! Cum adică antisemit părintele Justin, care m-a primit în Mănăstirea Petru-Vodă cu braţele deschise, exact ca pe fiul rătăcitor, pe mine evreică botezată – totuşi evreică – tocmai dânsul să fie un ,,duşman al neamului evreiesc”, aşa cum susţine Alexandru Florian, directorul Institutului Wiesel?!


Cu o inimă uriaşă plină de Marea Iubire în Hristos, în care îşi găseau loc de mângâiere toţi amărâţii şi îndepărtaţii societăţii, părintele Justin a fost, este, şi va fi totdeauna un mare stâlp al societăţii creştine româneşti.

Consider că este de datoria mea de creştin, să cinstesc memoria sfântului nostru părinte şi să resping total şi cu toată puterea glasului, orice acuzaţie mincinoasă şi împănată cu cuvinte pompoase şi acuzatoare de genul celor proliferate de membrii Institutului Wiesel. Deci, cu toată dragostea pe care o port în adâncul sufletului pentru neamul evreiesc din care mă trag, atrag atenția purtătorilor de cuvânt ai Institutului Wiesel că niciodată, chiar niciodată în istoria românească Biserica Ortodoxă Romană şi reprezentanţii ei, preoți, călugări, arhierei nu au aprobat manifestările antisemite, xenofobe sau partinice! În schimb B.O.R. poate arăta cu documente reale, martiriul miilor de creştini omorâţi în chinuri groaznice de neimaginat de către reprezentanţii comunişti, care nu erau altceva decât evrei înrăiţi în ura anticreştină, cazurile izolate de aşa-ziși legionari sau antisemiţi români, fiind doar nişte infiltraţii oribile, tot cu scopul ascuns de a denigra, deteriora şi chiar distruge puternica societate creştin-ortodoxă din România ce dăinuia de 2000 de ani pe pământul acesta binecuvântat de însuşi Sf. Apostol Andrei, el însuşi tot un evreu adevărat care a înţeles că sensul vieţii pe pământ este Hristos.

Institutul Wiesel se arată

„consternat şi de faptul că inițiatorii legii pentru cinstirea martirilor din temnițele comuniste l-au citat pe părintele Justin Pârvu în expunerea de lege”.

În opinia celor de la Wiesel, părintele Justin Pârvu

„a activat în Mișcarea Legionară, iar mai târziu a făcut apologia legionarismului și a avut repetate poziții antisemite și de negare a Holocaustului”, susține semnatarul documentului, Marius Cazan.


Deci să înţelegem că preşedintele României e şi el un ,,trădător”, un ,,antisemit”, de vreme ce trecând peste consideraţiile celor de la Wiesel a decretat ziua de 14 mai ca zi naţională, cinstind tocmai memoria acestor martiri sau mucenici, după cum îi numeşte Biserica.

„Urmând pilda marilor voievozi români, ctitori ai multi-etnicului și multi-naționalului Sfânt Munte al Athonului, măreția duhovnicească a părintelui Justin Pârvu a îmbrățișat pe toți și toate. În mănăstirile sale și în toată viața sa nu a făcut nicio diferență de slujire și viețuire, drepturi și îndatoriri, între niciun fel de categorie socială: bărbați, femei, copii, bătrâni, săraci, bogați, inteligenți și neinteligenți, sănătoși, bolnavi, etnie, naționalitate, cultură, credință, toți au egală chemare către Dumnezeu, egală putere prin Sfântul Botez și egală dragoste și îngrijire din partea părintelui Justin. Mănăstirile sale înmănunchează toate etniile conlocuitoare ale României moderne, și funcții de conducere sunt accesibile tuturor în mod egal, după vrednicie. Tuturor cetățenilor pământului le-a propovăduit adevărul de credință revelat, primit de la Dumnezeu prin Proroci, Apostoli și Sfinți, și adevărul istoric văzut cu propriii ochi, nu inventat sau măsluit. Iubirea sa nu a putut concepe niciun fel de ură, ca și Valeriu Gafencu a cărui duhovnicească dragoste către domnul R. Wurmbrandt i-a salvat viața acestuia din urmă, precum mărturisesc americanii care i-au auzit conferințele” .

În încheiere îndrăznesc un ultim sfat către ,,poporul meu” din care sunt a doua generaţie de creştini adevăraţi: încercaţi să schimbaţi textul unor fraze acuzatoare atât de superflue cum este acesta:

„Discriminarea antisemită este negarea evreilor, a oportunităţilor sau serviciilor accesibile celorlalţi şi este ilegală în multe ţări”.

De ce, până la urmă nu am avea voie să avem şi noi o lege de apărare a neamului, a poporului, a religiei creştine şi româneşti?
Şi o ultimă întrebare la fel de retorică: „Cu ce a deranjat bătrânul jurnalist Iosif Fermo, bunicul meu – „onor” autorităţilor române din acea perioadă (Ana Pauker şi acoliţii ei) – faptul că îşi umpluse pereţii biroului de la ziarul Universul, unde scria, cu icoane creştine, cu ce a deranjat faptul că îşi botezase cei 5 copii, că avea mulţi prieteni şi colaboratori creştini? Aceasta a fost vina pentru care a fost condamnat la ani grei în temnița Aiudului unde s-a şi sfârșit, alături de cei mai de seamă martiri-mucenici ai neamului românesc? Sper să aflu un răspuns până la sfârsitul vieţii…

editorial revista atitudini nr. 50

Articolul Scrisoare către neamul meu apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/scrisoare-catre-neamul-meu-sa-va-fereasca-dumnezeu-sa-ma-fac-si-eu-antisemit/feed/ 2
Scrisoare către Mitropolitul Teofan. REACTIA PLIROMEI FATA DE SINODUL DIN CRETA 2016 http://maicaecaterina.ro/scrisoare-catre-mitropolitul-teofan-reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/ http://maicaecaterina.ro/scrisoare-catre-mitropolitul-teofan-reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/#respond Fri, 12 Aug 2016 18:04:36 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=906 Inainte de a posta documentele, o nota:          Publicăm această scrisoare pe care am înaintat-o IPS Teofan și o arătăm și frățiilor voastre spre întărirea în credința ortodoxă și spre arătarea adevăratei fețe a așa-zisului sinod din Creta.        Scrisoarea este concepută în modul cel mai serios și cu simț de răspundere [&hellip

Articolul Scrisoare către Mitropolitul Teofan. REACTIA PLIROMEI FATA DE SINODUL DIN CRETA 2016 apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>

Inainte de a posta documentele, o nota:      

   Publicăm această scrisoare pe care am înaintat-o IPS Teofan și o arătăm și frățiilor voastre spre întărirea în credința ortodoxă și spre arătarea adevăratei fețe a așa-zisului sinod din Creta.    

   Scrisoarea este concepută în modul cel mai serios și cu simț de răspundere în fața lui Dumnezeu de comitetul semnatar pe baza învățăturii Bisericii exprimată prin Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți, fără influențe exterioare, fără duh de răzvrătire și fără intenții de schismă.      

   Toate semnăturile adunate până la ora actuală – în număr de aproximativ 4500 de preoți, călugări și mireni – au fost trimise la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Dintre acestea am postat doar un număr mic.    

   Cei care doresc să rămână ortodocși și doresc să susțină această scrisoare pot să trimită în continuare semnături pe adresa de e-mail contact@aparam-ortodoxia.ro, pe formularul de tabel postat. Datele cu caracter personal nu vor fi făcute publice. Formularul poate fi descarcat de aici.

   Preferabil ar fi ca tabelele să fie complete. Textul de față poate fi preluat doar în forma publicată (fără adăugarea unor titluri, intertitluri, interpretări răuvoitoare, punere în context nefavorabil, ilustrarea cu imagini nepotrivite).

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” 1

(Sf. Teodor Studitul)

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea!

Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică de Dumnezeu spunem: nu este de ajuns! Nădejdea pe care ne-aţi dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc, ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos!

Înaltpreasfinţia Voastră,

Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre, alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox” desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal.

În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse, inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi „eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfricoşătoare neglijenţa.” 2

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos – unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta – afirma: „Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”3

Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea „Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe.

Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos: „În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase”.4 La aceasta se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către „restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor”5, organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios, anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei, pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii.

Din motivele enumerate mai sus, considerăm că Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele – neputând fi considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală – ci a înşelat şi aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de 100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie, ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului?

Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau mai curând a încuviinţării [ereziei] pe care au pricinuit-o prin scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?”6

Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primit-o în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

  1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.

  2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea.

  3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice.

  4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.

  5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.

  6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.

  7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”

  8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.

  9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.

  10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial.

  11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.

  12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos, răspuns care să cuprindă:

1. Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea lui în sinodul local al BOR.

2. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în cuvânt vorbit şi scris,

cu specificarea explicită a tuturor implicaţiilor lui:

– teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi „biserici” nedepline;

– teoria „unităţii pierdute” a Bisericii;

– existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara Bisericii celei Una;

– oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice, care decurg din acestea.

3. Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele ecumeniste.

În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi Sfinţii cei din veac adormiţi, veţi demonstra cu adevărat că sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici, monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența.

Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea de erezie și schismă, și nu o părăsire a Bisericii sobornicești, față de care fiii ei rămân statornici și ascultători.

De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos.7

Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”, din cadrul documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine8 şi prin semnarea acestui document, se intră într-o părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox.

Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia femeilor9, de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării documentelor sinodului.

În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și conflicte.

«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». […] Cine altul este Timotei în vremea noastră, decât – în general – întreaga Biserică, sau – în special – întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? […] Ce înseamnă: «ceea ce ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o chestiune de inteligenţă, ci de doctrină; nu de opinie proprie, ci de tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul (Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.10

Notă:

Documentul cuprinde 7 pagini și include următoarele anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii:

Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi desfăşurare a sinodului.

Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale publicate).

Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente.

Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat sinodul din Creta.

Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani.

Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi.

Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti – măsură canonică şi patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta.

Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste 4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând deschisă).

SEMNATARI:

Ieroschim. Simeon Zaharia

Protos. Antim Gâdioi

Protos. Ieronim Cozma

Ierom. Ioan Chițu

Pr. Mihail Popescu

Pr. Ioan Ungureanu

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Jurnalist Irina Nastasiu

1 Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.

2 Sf. Fotie cel Mare, Epistola I către papa Nicolae, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, Stâlp și temelie a Adevărului, Ed. „Credința strămoșească”, 2002, p.113.

3 IPS Ierotheos Vlachos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, I, apud Ibidem, pp. 131-132

5 https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/16/noua-ordine-mondiala-doreste-infiintarea-unei-autoritati-religioase-mondiale-unice/

6 Sf. Teodor Studitul, Epistola 2, PG 99, 1121 A, apud Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2015, p. 523.

7 http://atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-chisinau-dezaprobarea-hotararilor-sinodului-din-creta/

8 http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

9 http://familiaortodoxa.ro/2012/04/19/legea-egalitatii-primul-pas-spre-trecerea-in-ilegalitate-a-crestinismului/

10 Sf. Vincentiu de Lerini, Commonitorium, XXII, în vol. Preot dr. Mircea Florin Cricovean, Vincenţiu din Lerini – Commonitorium – Studiu analitic şi traducere, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 157.

Download (DOC, 79KB)

Pentru a mari documentul dati click in colt (dreapta sus) pe “pop-out”!

Download (DOC, 130KB)

Download (DOC, 338KB)

Download (DOC, 139KB)

Download (DOC, 124KB)

Download (DOC, 128KB)

Download (DOC, 99KB)

Download (DOC, 103KB)

DOWNLOAD

sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2016/08/11/reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/

Articolul Scrisoare către Mitropolitul Teofan. REACTIA PLIROMEI FATA DE SINODUL DIN CRETA 2016 apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/scrisoare-catre-mitropolitul-teofan-reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/feed/ 0
Noutate editorială: „Talita Kumi” reeditată http://maicaecaterina.ro/noutate-editoriala-talita-kumi-reeditata/ http://maicaecaterina.ro/noutate-editoriala-talita-kumi-reeditata/#respond Thu, 25 Dec 2014 20:18:27 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=884 O NOUTATE DE SFARSIT DE AN. EDITURA AREOPAG SI AGAPIS ANUNTA REEDITAREA CARTII TALITA-KUMI A MAICII ECATERINA  O PUTETI COMANDA LA ADRESA  http://www.edituraagapis.ro/editura-areopag

Articolul Noutate editorială: „Talita Kumi” reeditată apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
cop.talitakumi
O NOUTATE DE SFARSIT DE AN. EDITURA AREOPAG SI AGAPIS ANUNTA REEDITAREA CARTII TALITA-KUMI A MAICII ECATERINA
 O PUTETI COMANDA LA ADRESA  http://www.edituraagapis.ro/editura-areopag

Articolul Noutate editorială: „Talita Kumi” reeditată apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/noutate-editoriala-talita-kumi-reeditata/feed/ 0
Scrisoare de dor către Părintele Justin, de la pământ la cer http://maicaecaterina.ro/scrisoare-de-dor-catre-parintele-justin-de-la-pamant-la-cer/ http://maicaecaterina.ro/scrisoare-de-dor-catre-parintele-justin-de-la-pamant-la-cer/#comments Sun, 29 Jun 2014 20:37:52 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=872 „Fiecare suntem vinovaţi pentru toţi, şi toţi pentru unul” (Părintele Justin Pârvu)                                                           Părintele meu drag şi sfânt…de ce este aşa de mare distanţa între Cerul sfânt şi pământ? De ce nu pot primi ca odinioară Pacea lui Hristos, ca atunci când îmi plecam capul şi cu o glumă şi o binecuvântare sfântă îmi ridicai „lanţul [&hellip

Articolul Scrisoare de dor către Părintele Justin, de la pământ la cer apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>

Parintele Iustin 3„Fiecare suntem vinovaţi pentru toţi, şi toţi pentru unul” (Părintele Justin Pârvu)                                                          

Părintele meu drag şi sfânt…de ce este aşa de mare distanţa între Cerul sfânt şi pământ?

De ce nu pot primi ca odinioară Pacea lui Hristos, ca atunci când îmi plecam capul şi cu o glumă şi o binecuvântare sfântă îmi ridicai „lanţul cel greu al păcatelor”? Simţeam atunci, că fără vorbe prea multeai înţeles iadul din sufletul meuşi cu puterea şi dragostea lui Hristos mă vindecai şi îmi dădeai şi arvuna –Bucurie sfântă şi putere de luptă …                                  

Acum mă lupt …dar nu cu patimi şi păcate, ci cu DORUL. Mi-e dor de spovedaniile şi discuţiile extrem de folositoare de după; mi-e dor de harul smereniei de care se umplea chilia mea după acele spovedanii. Dar mai ales a început să-mi fie frică, de fapt mai mult spaimă, căci văd aproape zilnic împlinindu-se multe din prorociile şi vorbele pline de duh pe care le spuneai neamului român …Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor! Da, părinte! Smerenia e cheia şi taina cu care am putea învinge duhul lumii acesteia …şi tocmai asta ne lipseşte.

O altă vorbă de duh pe care ne-ai lăsat-o ca un testament, mă zdrobeşte efectiv, punându-mi în faţă crudul adevăr din cauza căruia suferim toţi… Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare.

Dar cum să nu ne temem când în lumea aceasta care s-a transformat într-un iad, aflam zilnic ştiri înspăimântătoare ca aceasta: „Un singur vecin ar putea ÎNVINGE România în cazul unui RĂZBOI. Clasamentul mondial al FORŢELOR ARMATE. Cine sunt musculoşii planetei şi unde se plasează ţara noastră”. Sau: „Ţările vecine Ucrainei se pregătesc de război civil la Kiev. Asul din mâneca Rusiei şi trei scenarii de final”.  

La astfel de ştiri bulversante, poporul român pentru care, părinte sfânt, ai sacrificat tot timpul vieţii aici pe pământ, e alarmat şi confuz, e speriat şi contrariat – şi atunciîntreabă aşa zişiicunoscători şi analişti istorici şi politici. Iată ce răspuns primim de la Mircea Cosa – unul din experţi – la întrebarea: Ce vom face noi, românii, în caz de război cu Rusia?

„Ce vom face noi? Ne temem că vor venii ruşii peste noi, dar ne mai liniştim că ne vor apăra americanii! Slavă Domnului că americanii au venit şi ne vor apăra, dar să nu uităm că ruşii sunt deja în România cu Lukoil, cu Aluminium Slatina şi cu alte multe firme ascunse în societăţi ungureşti, cipriote, austriece, etc. De aceşti ruşi cine ne apără când noi nu avem arma capitalului românesc şi nici americanii nu prea investesc la noi”?!     

Of, părinte sfânt, mi-e dor de cuvintele sfinte cu care rezolvai şi responsabilizai poporul român în astfel de situaţii… pentru că repetai mereu că: În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor.Sunt convinsă că şi acum, din Împărăţia Cerurilor, ne trimiţi sfaturi şi ajutor… dar e aşa de mare prăpastia între noi şi sfinţi, încât nu numai că nu înţelegem ce ne spun prin îngerii păzitori, dar nici nu mai tresărim în suflet cu lacrimi de pocăinţă şi dorinţa de mângâiere sfântă. Suntem goi şi reci ca nişte pietre. Părinte, ajută-ne! Avem nevoie mai mult ca oricând să ne adunăm în jurul preoţilor şi vlădicilor din această ţară. Dar cum să o facem?! Tocmai acum când întreaga ortodoxie este înlănţuită de forţele ecumenismului apostat.

Cred că tot Cerul s-a clătinat în zilele de 24 şi 26 mai anul acesta când a avut loc la Ierusalim o „întâlnire istorică” între patriarhul ecumenic al Constantinopolului –Bartolomeu, şi Papa Francisc al Romei, care prin întâlnirea lor au vrut să marcheze 50 de ani de când predecesorii lor, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras s-au întâlnit la Ierusalim, între 4 şi 6 ianuarie 1964, ridicând ulterior anatemele, ce au stat la mijloc între cele două Biserici, de-a lungul secolelor.

Dar întâlnirea nu s-a terminat aşa, ci au reuşit performanţa satanică de a participa la o slujbă ecumenistă în Sfântul Mormânt, după care au semnat şi o declaraţie comună unde, în final, cei doi patriarhi ortodocşi (al Ierusalimului şi al Constantinopolului) împreună cu Papa au declarat, nici mai mult, nici mai puţin, că „aşteaptă cu nerăbdare ziua în care,în sfârşit se vor împărtăşi împreună din Cina euharistică”. Şi au şi întărit această idee spunând că „împărtăşirea din acelaşi Potir este dorinţa şi scopul nostru”.

Părinte sfinte, nu există durere mai mare pentru sufletele noastre ortodoxe, decât această ultimă cădere din care nimeni şi nimic nu ne va putea salva. De aceea am îndrăznit să-ţi tulbur liniştea divină cu scrisoarea mea de dor, pentru că ţin minte că atunci când un om sau un grup de oameni, sau chiar ţara întreagă erau în tulburare sau incertitudine, primeam pe loc răspuns divin şi ajutorul tău nesperat cu rezolvarea minunată a situaţiilor.

Te rugăm şi acum, părinte sfinte, coboară-ţi privirea către fiii tăi duhovniceşti care au mare nevoie măcar să înţeleagă în ce moment istoric suntem. Cum să trăim, în ce fel să ne pregătim sufleteşte ca să atragem mila lui Dumnezeu? Chiar dacă noi, generaţia asta, nu doar că nu mai facem nimic în comparaţie cu creştinii primelor secole, ba chiar Îl hulim şi Îl dispreţuim pe Dumnezeu prin păcatele noastre.

Spun Sfinţii Părinţi că pe copiii Săi Dumnezeu nu-i va părăsi. Mijloceşte, Părinte sfinte, pentru toţi care am crezut în mântuire prin rugăciunile şi binecuvântările tale. Scriam mai devreme că mi-e tare dor de pacea şi sfinţenia din chilia mea în urma spovedaniilor – parcă ar fi fost ieri!

Dar cu spaimă în suflet îmi aduc aminte de ultimele cuvinte lăsate ca testament: „mai sunt 12 luni şi vine urgia”! Cum să păstrăm liniştea şi pacea sfântă pe care ne-ai răspândit-o peste toţi care am crezut în tine şi în acelaşi timp să primim cu bucurie URGIA de care ne-ai avertizat? DA, CU BUCURIE! Pentru că aşa ai trăit anii din puşcărie, chinurile, bătăile, foamea şi mai ales înjosirea sufletească de la comuniştii hulitori de Hristos. Dar aşa ai trăit, spre uimirea noastră, ca un martir până în ultimele clipe de viaţă pământească, sfâşiat şi însângerat de boală, dar cu seninătatea şi bucuria ce a fost prezentă în vieţile tuturor sfinţilor.

Nu îndrăznim să ne ridicăm până la acest nivel de iubire totală pentru Dumnezeu, dar mila lui Dumnezeu ar fi pentru noi forţa extraordinară care ne-ar duce pe drumul Mântuirii. Ştiu că Domnul a avut nevoie de tine, părinte, de aceea te-a chemat la El. Noi nu suntem vrednici de nicio cinste sau mângâiere, nici aici pe pământ, cu atât mai puţin în Împărăţia Cerurilor, dar pedeapsa pe care o meritam noi, a preluat-o Hristos cu jertfa Sa, asumată pentru noi.

Pe EL roagă-L, Părinte, să primim iertare şi chip şi timp de pocăinţă pentru Mântuire!

Preaputernice şi slăvite, Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita noastră rugăciune pentru rugăciunile şi viaţă sfântă a Părintelui nostru Justin din Petru-Vodă.

de Monahia Ecaterina Fermo, articolpublicat în nr. 34 al revistei ATITUDINI

Articolul Scrisoare de dor către Părintele Justin, de la pământ la cer apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/scrisoare-de-dor-catre-parintele-justin-de-la-pamant-la-cer/feed/ 25
Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? http://maicaecaterina.ro/prin-reinhumarea-parintelui-calciu-ce-am-castigat-si-ce-am-pierdut/ http://maicaecaterina.ro/prin-reinhumarea-parintelui-calciu-ce-am-castigat-si-ce-am-pierdut/#comments Sun, 19 Jan 2014 17:07:12 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=863 de Părintele Stavrof. Constantin Catana din Sf. M-re.Varatic În cartea „Tipic bisericesc”, se vorbeşte despre acele soroace, despre termenele îndătinate, pentru pomenirea morţilor, în care se săvârşesc rânduielile bisericeşti, ce urmează după înmormântarea fiecărui creştin ortodox, în parte. Şi acestea sunt: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci zile, la trei luni, la şase [&hellip

Articolul Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
icoana-parintele-gheorghe-calciu-savarsita-de-man-vatopedu - micde Părintele Stavrof. Constantin Catana din Sf. M-re.Varatic

În cartea „Tipic bisericesc”, se vorbeşte despre acele soroace, despre termenele îndătinate, pentru pomenirea morţilor, în care se săvârşesc rânduielile bisericeşti, ce urmează după înmormântarea fiecărui creştin ortodox, în parte. Şi acestea sunt: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci zile, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi, în fiecare an, până la şapte ani, după moarte. Iar la şapte ani, după moarte, în biserica noastră, este şi acest obicei de a se face dezgroparea celui mort, când familia aduce la mormânt cele după rânduială, pentru pomenirea respectivă. Şi nu e de mirare, că în unele mănăstiri cu tradiţie, la împlinirea celor şapte ani, osemintele se scot afară, cu multă grijă şi cu sfântă rânduială, apoi sunt aşezate în gropniţă, unde cel rânduit merge, în fiecare zi, să aprindă candela şi a le tămâia. Astfel, se înţelege că şi la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă, unde este înmormântat marele mărturisitor şi slujitor al Bisericii noastre, Părintele Calciu, la împlinirea celor şapte ani după deces, părinţi călugări, cu evlavie, credinţă şi minte sănătoasă, potrivit tradiţiei din Biserica noastră, au făcut acest ritual, dezgropând pe părintele, fără să fi gândit că vor face tulburare şi că vor ştirbi autoritatea Bisericii, şi că au contravenit dispoziţiilor testamentare ale Părintelui Calciu, lăsate în 28 octombrie 2006, Părintelui Justin Pârvu şi obştii de la Petru-Vodă, unde a dorit să fie înmormântat.

Monahii: Teodot şi Gabriel, cât şi ceilalţi părinţi, nu au mers pe pietatea populară, rătăcind în duhul greşelii, făcând „profanare de morminte”, încât să fi fost atât de îngrijorat şi adânc tulburat fiul părintelui, Andrei Calciu, care se află în America.

Călugării cu pricina, cunoscându-i pe unii foarte bine, nu aleargă după senzaţional, atât Monahul Teodot cât şi Gabriel, ca şi ceilalţi, cu o verticalitate sănătoasă, cu echilibrul facultăţilor intelectuale şi sufleteşti, pentru relansarea adevărului potenţial, dincolo de orice scandal monden – au vrut să aşeze cu evlavie şi adâncă smerenie, înaintea celor credincioşi, adevăratul model de mare mărturisitor, care, prin neputrezire, cu voia lui Dumnezeu, să fie icoană vie, spre care să privim noi toţi că „Dumnezeu este minunat întru Sfinţii Săi”, şi ca limbile străine să teologhisească în contextul lumii contemporane că, în vremea din urmă a comunismului, mulţi dintre cei ai neamului românesc, printre care şi Părintele Calciu, s-au făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu şi nu şi-au pierdut sufletul, şi nu s-au asfixiat cu slava lumii deşarte, căci prin dinamismul lor, parte dintre noi, am recuperat ceva dintre virtuţi.

Este adevărat că Biserica este cea care decide, prin autoritatea ierarhilor ei, declararea unor trupuri neputrezite, ca fiind sfinte moaşte. Şi dacă cei care au deshumat, nu în mod abuziv, cum se spune, ci în duhul evlaviei lor pentru Părintele Calciu, acest fapt ar trebui să fie considerat o dimensiune flexibilă, nu o debilitate mintală, ci o eficienţă a evlaviei, mai largă pentru cei suspicioşi şi euforici, cărora încă le mai este frică de o recunoaştere că, în Părintele Calciu a zemuit Ortodoxia adevărată şi mărturisită cu mare curaj şi dragoste de ţară şi neam, excluzând din viaţa sa, ca slujitor al Bisericii, dorinţa de putere, iubirea de ranguri, de onoruri, depăşind acest orizont cu dragoste de Hristos şi de Biserică. De aceea, rămâne inconfundabil, care nu şi-a făcut o imagine falsă de sine, precum foarte mulţi dintre cei care slujesc Biserica, încă îşi mai confecţionează un destin pe puterea politică.

Un lucru trebuie să ne fie clar tuturor că, Părintele Calciu, o mare figură martirică a secolului XX, care în viaţă şi-a căutat libertatea sa interioară pentru Hristos, şi nu a slujit decerebrat valori derivate, ci a slujit pentru Dumnezeu viaţa noastră sufletească a tuturor, şi nu a trăit anexat unor adeziuni de mâna a doua. Aşa că, deshumarea părintelui nu este şi nu a fost „pioasă sminteală” cum afirmă domnia sa, Răzvan Codrescu (vezi Lumea credinţei, ian. 2014, pag. 58), ci a fost o rânduială plină de pioşenie, aprinsă în candela credinţei, cu o pomenire şi o cinstire pentru neputrezirea trupului părintelui, prin care Dumnezeu a binevoit aşa. Cei doritori de mai multe detalii, cât priveşte cultul moaştelor, să mai ştie şi asta că „sfinţii pe care i-a canonizat Biserica noastră, au fost mai întâi cinstiţi de către poporul credincios iar Biserica, de fapt, confirmă recunoaşterea sfinţeniei, care vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni”.(vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcuraru, Sfinţi Daco-Români şi Români, Iaşi 1994, pag. 6). Şi noi credem şi mărturisim că evlavia populară, în chip minunat, de-a lungul veacurilor, a fixat cu certitudine sfinţenia, acolo unde Dumnezeu a binevoit să o arate, atât în timpul vieţii sau imediat după moarte.

Da, aşa este, trebuie să ne păzim a ne face idoli! Însă cei care au deshumat pe Părintele Calciu, nu l-au deshumat ca să şi-l facă idol. Nu!

Nu l-au deshumat pentru a se inventaria conflicte cu fiul Părintelui, Andrei Calciu, care s-a tulburat de imaginile colportate pe internet, ajungând până acolo, să spună că va da Mănăstirea Petru-Vodă în judecată, pentru profanare de morminte.

Domnia Sa ar trebui să ştie că, deshumarea tatălui său, nu a fost o profanare ci o stare de spirit şi de evlavie, pentru cel care a fost Părintele Gheorghe Calciu, căruia cei din Sf. Mănăstire Petru-Vodă i-au purtat de rânduială, arătând prin asta că moartea nu ne desparte de cei adormiţi, că deşi murim, suntem vii. Apoi, trupul părintelui, până la reînhumare, a fost aşezat într-o încăpere, unde candela şi lumânarea nu s-au stins, şi asemenea celor plăcuţi lui Dumnezeu, şi părintelui i s-a adus respectul şi cinstirea, cu rugăciune şi închinare, prin care nici nu i s-a adăugat şi nici nu i s-a ştirbit cu nimic, sfinţenia. Apoi, la intervenţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan de la Iaşi, a fost reînhumat, cu neîmpuţinată nădejde şi aşteptare, că vremea îl va aşeza spre cinstire, alături de toţi acei mărturisitori, care au apărat cu jertfelnicie, credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră.

Şi dacă asta se va întâmpla: Cum va rămâne cu scrisoarea testamentară din 28 octombrie 2006, adresată, în mod special, părintelui Justin Pârvu, cel întru veşnică pomenire şi obştii de la Petru-Vodă?

Peste toate acestea, să nu uităm un lucru; cu moaşte sau fără moaştele Părintelui Calciu, lumea de evlavie, lumea curată la suflet, lumea săracă în păcat, lumea care supravieţuieşte pentru salvarea sufletului, prin mijlocirea celor ce sunt aleşi de Dumnezeu, se va ruga părintelui care, coalizat cu sfinţii, să-i răspundă la rugăciunea ei, când este nefericită, când este în cauze mari sau mici de indispoziţie, şi-n probleme acute ale vieţii şi să-i aşeze cu voia lui Hristos, bucuria vindecătoare a sufletului şi să învie în viaţa de acum, adică să nu treacă pe lângă Dumnezeu, fără să-L recunoască.

De fapt, lumea ştie că toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaşte (vezi Lumea credinţei, ian. 2014, pag.58). Acest lucru îl ştiu foarte bine părinţii de la Sf. Mănăstire Petru-Vodă, ştiu mai bine decât ne-am închipui noi, ei nu l-au dezgropat pe Părintele Calciu, că ar fi crezut despre biserica lor mănăstirească că nu ar avea suficient har, pentru că n-ar avea sfinte moaşte. Nu!

           Ştiu foarte bine că, în Sf. Mănăstire Petru-Vodă, parte dintre călugări, sunt foarte bine pregătiţi teologic şi cu-n suport spiritual, fără carenţă. Că nu prea sunt acceptaţi printre cei vii, dar morţi duhovniceşte e o altă problemă. Sunt alţii care greşesc rău de tot, cu devieri scandaloase şi incapabili de a-şi asuma riscul, dar… (n.n. vezi comunicatul scandalos al monahului Filotheu )

           E trist, foarte trist când se depun mărturii care paralizează respiraţia duhovnicească. Căci puzderia de ziarişti şi analişti, asta fac!

           Cine nu ştie, dreptul de a vorbi e, fireşte, unanim recunoscut, dar important este cum vorbeşti, ce vorbeşti şi scopul în sine urmărit. Căci inteligenţa adevărată nu face zgomot, şi nici nu beşteleşte mitocăneşte.

           Aşa că, uşa Bisericii trebuie să o deschidem curat şi cu nevoie de a înţelege mai bine ce se întâmplă cu ritualurile din cultul religios, şi să te laşi să fii atins din ordinea mai subtilă. Însă, când se uită regulile minimale, subminăm suficienţa îndestulării pe care Dumnezeu o pune unde vrea El, şi nu unde vrem noi, oamenii. Apoi nimeni să nu creadă că, prin deshumarea şi reînhumarea Părintelui Calciu, cerul s-ar fi risipit.

           Adevărul acesta este, trecem printr-o criză spirituală, greu de stăpânit şi că rătăcim pentru o stare reconfortantă, cum citeam şi-n revista Lumea Monahilor: „Înstrăinându-ne de Dumnezeu, omul îşi caută alte drepturi, alte motivaţii, alte raţiuni (nr.70/2013, pag. 42). Cum, de altfel pentru cei cu alte motivaţii şi alte raţiuni, dezgroparea Părintelui Calciu de la Petru-Vodă, a semănat atâta nelinişte, atâta agitaţie şi nevroză, înainte de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, cât şi după aceea.

           Părintele Calciu a fost reînhumat! Aşa că, putem să ne aşezăm într-un unghi convenabil şi confortabil, că osemintele sale vor sta în adânc de mormânt, spre o mai bună linişte a fiului său, Andrei, cât şi a celor îndoilnici de darul sfinţeniei sale, până la vremea când Sfântul nostru Sinod, în spaţiul tradiţiei creştine autentic ortodoxe, va hotărâ înscrierea numelui părintelui în rândul sfinţilor, după ce se vor verifica, dacă va fi nevoie, toate semnele, şi va avea toată garanţia că osemintele sale pot fi declarate moaşte. Dar până atunci, oamenii cu adevărat credincioşi, fără să o ia razna, îl vor căuta cu rugăciunea, pe acest mare mărturisitor, fără a ţine seama de episodul întâmplat şi vor fi incendiaţi lăuntric de dragostea faţă de acest mare slujitor al Bisericii noastre, care a îmbogăţit şi înfrumuseţat Ortodoxia noastră, fără spaima de viitorul său şi de indispoziţiile cotidiene.

           Orice greşeală e o carenţă dar, trebuie să redescoperim gustul onoarei pe care l-am câştigat noi slujitorii Bisericii noastre şi pe care nu trebuie să-l mai pierdem.

           Monahul Teodot, cât şi Gabriel, ca şi toţi ceilalţi monahi din Mănăstirea Petru-Vodă, nu sunt o rătăcire pentru noi, ci ne ajută să recuperăm, în condiţii de libertate, reflexele normalităţii şi să nu mai trăim Ortodoxia în epidemia talentelor negative. Ei sunt o pildă de modestie, de spiritualitate şi cultivă în fiecare zi, zelul pentru credinţa adevărată, pentru Hristos şi Biserică, cu mare smerenie.

 sursa: Bucovina Profunda

Articolul Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut? apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/prin-reinhumarea-parintelui-calciu-ce-am-castigat-si-ce-am-pierdut/feed/ 4
POLITICA, BAT-O VINA!… DAR CU SUFLETUL CUM RĂMÂNE? http://maicaecaterina.ro/politica-bat-o-vina-dar-cu-sufletul-cum-ramane/ http://maicaecaterina.ro/politica-bat-o-vina-dar-cu-sufletul-cum-ramane/#comments Fri, 22 Mar 2013 21:33:28 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=850 Despre incinerare şi cultura românească Încă din primele zile ale anului 2013, societatea românească a fost confruntată cu o provocare fără precedent – la care numai un ochi şi o inimă vrăjmăşească nu a descoperit cercetarea  divină şi examenul de conştiinţă creştină pe care neamul românesc l-a avut de trecut în faţa Cerului. Cu ochii [&hellip

Articolul POLITICA, BAT-O VINA!… DAR CU SUFLETUL CUM RĂMÂNE? apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
incinerare-sergiu-nicolaescu-mfax-600Despre incinerare şi cultura românească

Încă din primele zile ale anului 2013, societatea românească a fost confruntată cu o provocare fără precedent – la care numai un ochi şi o inimă vrăjmăşească nu a descoperit cercetarea  divină şi examenul de conştiinţă creştină pe care neamul românesc l-a avut de trecut în faţa Cerului.

Cu ochii înlăcrimaţi, cu sufletele bulversate şi cu mintea plină de întrebări fără răspuns, urmărind cu respiraţia tăiată timp de 2-3 săptămâni, toată mass-media românească a prezentat şi a comentat moartea  regizorului Sergiu Nicolaescu.

Şi poate nu aş fi atacat acest subiect atât de complex şi de sensibil dacă la urechile mele nu ar fi ajuns împroşcările pline de veninul frustrărilor de tot felul ale unui concetăţean cu titulatura de jurnalist – exeget (este vorba desigur despre Cristian Tudor Popescu) căruia, de fapt, îi place să joace rolul de Cerber al intelectualităţii româneşti, lătrând şi arătându-şi colţii.

A devenit aproape o trăsătură de caracter a neamului românesc, ca oricine, oricând, să fie expert în orice, dar mai ales să-şi facă public puroiul sufletesc – emiţând axiome – dar cel mai grav fiind rolul acestora de „formatori de opinie”. Din păcate vocea lui C.T. Popescu nu e singulară, iar rolul de Cerber îl are aproape toată mass-media românească. Dar să nu uităm că limba Cerberului din mitologie era plină de otravă. În plus el păzea  iadul, având mare grijă să nu scape careva de acolo.

83a9554230ed6e6cccfe522a2a4bd53e_MCam aşa a procedat şi C.T. Popescu, când în ziua dedicată geniului românesc, Mihai Eminescu, s-a străduit să-i ţintuiască sufletul în iad, atribuindu-i marelui poet tot felul de caracterizări ale operei şi ale sufletului său chinuit, care dacă ar fi fost adevărate, bietul suflet al geniului românesc ar fi fost condamnat pe vecie în flăcările iadului.

Aflăm astfel de la „cerberul de serviciu”- C.T.P. – că Eminescu era un ateu convins, că nu a crezut niciodată în Dumnezeu, cu atât mai puţin într-o viaţă veşnică sau în vreo pedeapsă sau răsplătire după faptele reprobabile făcute în viaţa aceasta. Arta lui e plină de „ironie, sarcasm, batjocură, raţionalism, ateism, scepticism”. Şi pentru că nu era suficient, îi pune pecetea spunând că Eminescu „nu a fost român”, ci mai degrabă german… un spirit bântuit de o luciditate ştiinţifică” semănând în structura de fond sufletesc mai degrabă cu Edgar Alain Poe – frizând chiar demenţa ficţiunii, –  şi în niciun caz nu are nimic comun cu romanticii epocii şi nicidecum cu spiritul românesc din anii aceia.

Nu îndrăznesc să îmi asum rolul de apărător critic al operei şi personalităţii marelui Eminescu, de aceea pentru început am să apelez la un citat din Nichifor Crainic, figură marcantă a politicii şi culturii româneşti care spune despre Eminescu următoarele: A fost Eminescu credincios sau necredincios? Iată o întrebare la care oricine poate pregeta să dea un răspuns categoric. Dacă în opera lui, am găsi numai urmele lui Schopenhauer, care trec brutal peste crinul credinţei, strivindu-l, am putea spune cu durere că cel mai mare poet român a fost un necredincios. Dar dacă ne-am referi la cele câteva inspiraţii de natură creştină, am afirma cu bucurie că avem a face cu un aderent la credinţa strămoşească”. „Este Eminescu un necredincios? Dacă zig-zag-urile sale filosofice şi etice ne-ar îmbia să admitem această grozăvie, priveliştea sufletului său absorbit în cea mai fierbinte rugăciune ne umple de un sfânt fior şi ne determină să-i recunoaştem înălţimea spirituală. Cine se roagă să-i fie credincios nu poate fi un necredincios. Cine şi-a pierdut credinţa şi speranţa, dar le cerşeşte înapoi ca daruri de la Dumnezeu, nu poate fi un necredincios. Când Eminescu se spovedeşte în rugăciune spunând: Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie, e ca şi cum ar repeta în alţi termeni cuvântul din Evanghelie: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! Geniu după chipul lui Dumnezeu, păstrând sub ruine sufleteşti ardoarea adorării, pe deasupra genunilor sale filosofice planează zborul în lumina divină a Luceafărului”. 

M_Eminescu-IasiÎn aceeaşi tonalitate este şi părerea extraordinarului om de cultură, academician Zoe Dumitrescu Buşulenga când scrie despre Eminescu şi opera sa: „Unii l-au socotit ateu ireductibil, alții un credincios fervent, fiecare întemeindu-se pe unul sau mai multe texte. Calitatea probantă a textelor invocate este însă minimă prin desprinderea lor de contextul atât de vast și complex al întregii gândiri și opere eminesciene, care exprimă o personalitate de o natură cu totul particulară”[1].

Exemplele ar putea continua, şi mai mult ca sigur, mă voi reîntoarce asupra subiectului. Deocamdată revin la „Cerberul nostru de serviciu” care îşi creează în jurul personalităţii sale o aură de „sfânt salvator al naţiei române judecând şi înfierându-l pe regizorul Sergiu Nicolaescu care tocmai „se ducea să moară puţin…” Niciodată, niciunde, nicio imagine din filmele domnului Nicolaescu nu mi-a stârnit vreo emoţie. Mă număr printre astfel de handicapaţi sufleteşte, nu mulţi, din fericire pentru vigoarea românilor ca naţie. Ultimul film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost Poker, după care am simţit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi”.

Nu este locul şi timpul de a prezenta toate scârbele şi blasfemiile spuse de mulţi dintre actorii, regizorii, oamenii de artă şi cultură, de televiziune şi cinematografie, în perioada aceea nefastă a „incinerării” lui Sergiu Nicolaescu. Macabru! Sinistru! Căci nu consideraţiile asupra actului artistic, pline de puroiul şi uscăciunea celui sau celor ce apostrofau post-mortem au deranjat şi au uimit miile de români simpli în gândire, dar nu simplişti – ci îndârjirea aproape satanică cu care a fost condamnat acest suflet – (şi ca el câţi oare or mai fi fost sau vor mai fi !!!) la întunericul veşnic, la chin sufletesc cumplit atât în clipele incinerării, cât şi mulţi,  mulţi ani după. 

Dar mai ales crima cea mai mare a acestor „oameni de artă” este formarea de opinie, aproape impunând prin mass-media ideea că incinerareachiar şi a unui botezat creştin este cea mai bună soluţie, cea mai igienică şi curată metodă de a scăpa de „cadavrul scârbos”. Iată, de pildă, cu ce titlu, parcă desprins din adâncurile iadului, îşi începe „Cerberul de serviciu” articolul său prin care îl aduce – conştient sau nu – pe bietul suflet al regizorului Sergiu Nicolaescu, cât mai aproape de flăcările iadului trecând prin cele ale incinerării. „Tămâia şi vata din nas” – acesta este mârşavul titlu cu care se mândreşte „marele cerber al culturii române”.

Mi-e silă şi greaţă aproape fizică citind lăturile din acest articol, cu care desigur „sarsailă” îşi va alimenta acolo în iad, sufletele care l-au slujit credincioşi încă de aici de pe pământ prin cei aşa-zişi „culturali”.

Se vehiculează mereu o statistică ireală. Poporul român este creştin-ortodox în proporţie de 85% şi centrul de încredere în instituţiile statului îl deţine Biserica Ortodoxă Română … Ei bine, este o eroare! Şi cred că testul concludent a fost dat de poporul român în acele zile pline de fumul şi cenuşa de la crematoriul bucureştean în faţa căruia doar o mână de adevăraţi credincioşi încercau să-şi exprime dezaprobarea şi cu lacrimi în ochi şi în suflet compătimeau sufletele lipsite de credinţă şi speranţă (de altfel conaţionali de-ai lor, mulţi din ei creştini, botezaţi ortodox) care îi apostrofau, spunând că sunt barbari şi lipsiţi de decenţă şi omenie pentru că cereau să se respecte o tradiţie creştină a înmormântării trupului (a redării lui „în pământul din care a fost luat la facere”), care are o vechime de 2000 de ani pe aceste meleaguri şi care asigură măcar oportunitatea ca Biserica să mijlocească la Dumnezeu pentru păcatele lui.

Nu mi-aş fi dorit ca aceste rânduri să poarte şi amprenta politică, dar e aproape imposibil de trecut cu vederea implicarea ocultei politice mondiale în supunerea şi sclavizarea lumii pentru scopuri bine determinate ale unei Elite masonico-sataniste. Desigur acest plan include destructurări la toate nivelurile umanităţii, dar în principal la nivel de masă populară, prin distrugerea patrimoniului cultural şi tradiţional (cu precădere acolo unde el poartă amprenta Adevărului.) Dar ce sau cine este Adevărul? Răspunsul îl ştim de 2000 de ani, căci zice Hristos Fiul lui Dumnezeu: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”… De aceea, oculta sionistă mondială este cea care a încercat prin toate mijloacele sale pământeşti, folosind uneltele diavoleşti să distrugă arta, cultura şi istoria românească, care s-au bazat şi se bazează de 2000 de ani pe creştinismul ortodox, singurul adevăr din lume!

sergiu-nicolaescu1Cum e posibil ca nimeni din presa românească să nu sesizeze duhul satanic cu care a fost înconjurată plecarea din lumea aceasta a regizorului şi omului politic Sergiu Nicolaescu,  a cărui implicare în aşa-zisa „revoluţie” din 1989 a fost hotărâtoare (de fapt tot  provocare şi dirijare a puterilor oculte sionist-evreiesti)?!… Coşciugul închis încă de la morga spitalului, insistenţa plină de argumente anticreştine a surorii şi a unor aşa-zişi „prieteni” pentru incinerare, comportamentul cel puţin straniu al soţiei, dar mai ales inscripţia de pe coroana de flori depusă la catafalc, din partea soţiei, sunt comportamente stranii, pline de înţelesuri oculte şi pe care nu trebuie să ne străduim prea mult ca să vedem că au un pronunţat caracter satanic. Foarte multă lume a privit cu stupoare mesajul de pe coroană: „ŞTII TU… ELF”  şi, spre uimirea noastră, a miilor de creştini ortodocşi, am ascultat nişte explicaţii puerile de genul prescurtării cuvintelor din limba engleză „ETERNAL LIVE FOREVER”, care desigur ar fi trebuit să conţină câte un punct după fiecare cuvânt prescurtat, aşa cum  după „ŞTII TU”  au  pus puncte de suspensie.

Dar o privire mai atentă la orice enciclopedie aflăm cât de malefice şi satanice sunt personajele cu numele ELF din mitologie: Sunt semi-divinități asociate fertilității naturii. Mitograful Snorri Sturluson scrie în lucrările sale că există două tipuri de elfi: elfii întunericului”, echivalenți cu piticii și elfii luminii, care se apropie mult mai mult de ceea ce înseamnă elf. Acești elfi ai luminii guvernează una din cele 9 lumi ale cosmosului (Yggdrasil) și anume Alfheimul-ul. Elfii întunericului trăiesc într-o lume total diferită, chiar antagonică, numită Nidavellir”. Dar fraza din descrierea enciclopediei care mi se pare de-a-dreptul înspăimântătoare, având mare legătură cu sufletul bietului nostru regizor este următoarea: „După moarte unii oamenii, cum a fost eroul Volund, pot să fie ridicați la rangul de elfi. Similitudinea între elfi și oameni permitea chiar o împerechere între aceștia”.

Ştiu că voi stârni chiar printre creştini zâmbete ironice cu astfel de asocieri demne de „teoria conspiraţiei”. Să nu uităm însă, că şi asupra morţii lui Mihai Eminescu cât şi asupra morţii şi incinerării lui Sergiu Nicolaescu plutesc multe incertitudini, dorite şi impuse societăţii române de către oculta masonică tocmai pentru că amândouă personalităţile (deşi  făceau parte din cultura română, dedicată sută la sută Adevărului creştin-ortodox) au deţinut taine politico-masonice, din care li s-a tras moartea fizică, scopul principal fiind distrugerea sufletului lor pentru Mântuire şi câştigarea lor de cealaltă parte, desigur a iadului, de care să ne izbăvească bunul Dumnezeu pe toţi!

Chiar dacă unora le va părea o idee extremist–religioasă, sufletul meu de artist, dar mai ales de creştin-ortodox, a suferit şi va suferi datorită faptului că în special oamenii din Artă sunt cuprinşi şi învăluiţi de puteri pe care nu le mai pot controla şi nu încearcă deloc să transceadă conditiţia  de „maimuţă evolutivă”. Toate acestea mă îndeamnă să strig către omenire: Treziţi-vă, oameni buni! Hristos e Dumnezeu şi om înviat şi cei ce credeţi în el veţi trăi veşnic şi veţi învia!    

Iar  pentru ateii şi scepticii Ocultei,  profunzi „gânditori” ai filozofiilor masonice, le dedic această ultimă cugetare a marelui geniu al literaturii române, Mihai Eminescu: „Istoria omenirii este desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu”.

Dumnezeu să nu le socotească lor păcatele acestea şi nici celor ce poate din întunecarea minţii sau din neştiinţă denigrează Biserica Dumnezeului Celui viu, Cel Milostiv şi Drept şi care cheamă pe toţi păcătoşii la pocăinţă.


[1] Eminescu între credinţă şi cunoaştere, din cartea „Cultura şi Credinţ”, editura Arhiepiscopiei Rădăuților şi Sucevei -2005.

de Monahia Ecaterina Fermo, articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 27

Articolul POLITICA, BAT-O VINA!… DAR CU SUFLETUL CUM RĂMÂNE? apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/politica-bat-o-vina-dar-cu-sufletul-cum-ramane/feed/ 2
Maica Ecaterina – Despre evrei, legionari și Sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu http://maicaecaterina.ro/maica-ecaterina-despre-evrei-legionari-si-sfantul-inchisorilor-valeriu-gafencu/ http://maicaecaterina.ro/maica-ecaterina-despre-evrei-legionari-si-sfantul-inchisorilor-valeriu-gafencu/#comments Fri, 22 Mar 2013 11:07:19 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=846 Articolul Maica Ecaterina – Despre evrei, legionari și Sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>

Articolul Maica Ecaterina – Despre evrei, legionari și Sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/maica-ecaterina-despre-evrei-legionari-si-sfantul-inchisorilor-valeriu-gafencu/feed/ 2
Un părinte mărturisitor: Ecumenismul între mișcare spirituală sau erezie http://maicaecaterina.ro/un-parinte-marturisitor-ecumenismul-intre-miscare-spirituala-sau-erezie/ http://maicaecaterina.ro/un-parinte-marturisitor-ecumenismul-intre-miscare-spirituala-sau-erezie/#comments Fri, 22 Mar 2013 09:21:46 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=842 Articolul Un părinte mărturisitor: Ecumenismul între mișcare spirituală sau erezie apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>

Articolul Un părinte mărturisitor: Ecumenismul între mișcare spirituală sau erezie apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/un-parinte-marturisitor-ecumenismul-intre-miscare-spirituala-sau-erezie/feed/ 2
VIDEO: De vorbă cu maica Ecaterina Fermo http://maicaecaterina.ro/video-de-vorba-cu-maica-ecaterina-fermo/ http://maicaecaterina.ro/video-de-vorba-cu-maica-ecaterina-fermo/#respond Sat, 22 Dec 2012 09:03:26 +0000 http://maicaecaterina.ro/?p=838 Articolul VIDEO: De vorbă cu maica Ecaterina Fermo apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>

Articolul VIDEO: De vorbă cu maica Ecaterina Fermo apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

]]>
http://maicaecaterina.ro/video-de-vorba-cu-maica-ecaterina-fermo/feed/ 0